A trecut destul timp...sau cum am devenit o printesa...

2008-02-05T02:45:00.000-08:00

Nu credeam...nu am crezut niciodata in timp. Iertare catre Cronos, dar intotdeauna am stiut ca timpul ti-l faci tu...si ca tine doar de modul in care il privesti...in functie de cum vrei tu...timpul trece mai repede sau mai greu. Evident exista momente in care pur si simplul timpul se pune cu tine, se ia la tranta, te inghionteste, te protejeaza sau te exaspereaza. Timpul m-a ajutat sa inteleg...mi-a oferit, de-a lungul, de-a adancul si prin curgerea sa solutii, prieteni, experiente, calatorii...Desi la inceput daca cineva ar fii indraznit sa imi spuna ca aceasta notiune foarte abstracta pt mine, numita timp imi va sari in ajutor ori de cate ori voi avea nevoie....as fi izbucnit in siroaie de margelute sarate...imaginandu-mi ca trecerea ceasurilor nu imi va aduce decat dor, dor...un maaare dor. Intr-adevar...a aparut si dorul...dar a aparut Regina...m-a ridicat, asa cum mamele grijulii isi ridica tancii din pamantul umed, m-a sters pe ambii obraji...si, mai mult, mi-a dat un sut spre lucruri de care aveam mare nevoie si spre care mi-ar fi fost teama sa pasesc fara indemnul ei. Incet, incet o sumedenie de personaje au inceput sa prinda contur, de la Rege, la printese, vistiernic, paharnic, zane...fiecare gata sa isi petreaca o parte din timpul sau odata cu o parte din timpul celorlalti...pana cand am ajuns sa imi dau seama ca timpul meu curge lin, frumos, intens, plin de experiente noi (in timp real cam 9 luni :) ) alaturi de timpul lor...parca nici nu am apucat sa imi scutur bine ultimele petale ofilite...ca am si gasit un regat in care sa ma simt cu adevarat bine, niste oameni suuuuuper, colorati, cu rasete molipsitoare si plini de idei. Si...incursiune in copilarie...in timp ce stateam ascunsa dupa imensa draperie visinie, in casa bunicilor, alaturi de cele patru umbre si citeam "Printesa din mansarda" (in ochii unora o banala carte pentru copii, in sufletul meu un sipet plin de dorinte arzatoare) mi-am dat seama ca asta caut...si asta vreau...oameni buni, cu sufletul deschis catre a simti, care impreuna vor avea cea mai mare putere...aceea de a fi prieteni. :)

E destul sa fim atenti

2007-09-06T06:36:00.000-07:00

Traim intr-o lume in care pur si simplu nu mai avem timp sa fim atenti. Nu ne mai intereseaza micile noastre nevoi (putem trece peste ele doar din lipsa de timp), micile nevoi ale celor din jur s.a.m.d. Cel mai grav insa este faptul ca nu mai dam atentie lumii ce ne inconjoara. Cand te-ai oprit ultima oara sa asculti ce se intampla in jurul tau, cand ai lasat natura sa iti vorbeasca, cand ai dat importanta evenimentelor din jur (si nu doar prin simplul fapt ca le-ai auzit la stiri)...cand, cand, cand? Daca ai deschide putin ochii, si ti-ai dat silinta sa acorzi mai multa atentie lucrurilor ce se petrec in jurul tau si ai pune cap la cap informatiile ai fi mai fericit. eu incerc...de mult...sa acord atentie prezentului...sa las gandul sa descopere "acum" si sa nu mai rumege "atunci" sau sa viseze la "ce va fi mai tarziu".
Nu vom putea sa schimbam ce s-a petrecut deja...dar ne putem opri si asculta si incerca sa intelegem ce se va intampla cu noi de-acum incolo. In plus, eu cred ca, daca esti atent la cei din jurul tau, reusesti sa nu faci rau, reusesti sa iti dai seama de anumite lucruri si sa nu ii mai ranesti pe ceilalti "din greseala". Nu zic ca atentia te va face sa traiesti in perfecta armonie...dar eu mi-am dat seama, ca daca am rabdare...si incerc sa fiu atenta sunt mai fericita, imi ofer raspunsuri pe care, altfel, ma chinuiam sa le gasesc exact acolo unde nu existau. Lumea, Pamantul si Natura ne ofera raspunsuri, ne ofera tot ce au cu o extraordinar de mare generozitate, tot ce trebuie sa facem este sa ne oprim putin din vartejul consumatorist in care ne impinge societatea actuala si sa primim ceea ce ni se ofera de la Inceputuri. Daca am reusi sa renuntam pentru o clipa la tot confortul oferit de societatea actuala, la droguri, medicamente, TV, internet,mai ales bani etc. si doar sa incercam sa intelegem cum si pentru ce ne lasam mintiti non-stop si imbuibati cu raspunsuri inventate doar ca sa fie "bine", poate Lumea ar deveni din nou locul bun si primitor ce ne-a fost oferit ca dar.
Cel mai tare ma doare ca oamenii ignora in continuare cele mai mizerabile fapte...si ca unii le considera folositoare pentru o evolutie. de unde atata evolutie? Nu facem altceva decat sa ne lasam suprimati si impiedicati sa facem ceea ce simtim. Ne lasam manipulati pe fata pentru niste bani, apa calda si un pat...de ce? De ce acceptam in continuare o dictatura sub vestmant frumos? De ce ne sunt monitorizate miscarile, si ingradite prin legi stupide...de ce nu ne putem ghida dupa legile sufletelor noastre? Sunt atatea intrebari care imi sfredelesc mintea si sufletul. Ma simt ca un canar in colivie sau ca leul in cusca si devin din ce in ce mai constienta ca Fortele ce ne inconjoara ne ofera posibilitatea de a rupe inchistarea si de a trai liber...pentru ca dupa cum spunea si Mahatma Ghandi "Libertatea nu valoreaza nimic, daca nu iti ofera si libertatea de a gresi". Si de ce ar trebui sa ii las pe altii sa imi spuna ce e bine sau ce e rau pentru mine, cand este absolut evident ca fiecare om ar trebui sa faca ceea ce simte, fara frica, fara a se panica de ceea ce o sa se spuna in jur si de faptul ca Biserica sau Statul considera fapta sa o "greseala".
In loc sa ma demoralizez aleg sa lupt...aleg sa lupt si sa sustin ceea ce simt si lucrurile in care cred. Si chit ca mi se spune din ce in ce mai des: "viata o sa dea cu tine de pereti....asa e viata" eu continui sa cred ca viata si ceea ce e in jur sunt ce le mai frumoase lucruri si mi-au fost date sa ma bucur si sa ma extind in inaltime si adancime, fara sa imi fie frica ca voi fi judecata apoi pentru faptele mele. Inchei, rotindu-mi ochii mari, atenti la nevoile cele mai mici si la magariile cele mai mari...cu speranta ca si maine voi fi aici...atenta...si dispusa sa impartasesc gandurile mele modeste celor ce au timp sa se opreasca si sa le citeasca.

modestthoughts

A trecut destul timp...sau cum am devenit o printesa...

E destul sa fim atenti